MAI al României și al R. Moldova vor organiza o ședință comună de lucru

joi, 20 octombrie 2011

MAI al României și al R. Moldova vor organiza o ședință comună de lucru
Foto: MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor al României, Constantin Traian Igaş, aflat în Republica Moldova, a avut astăzi, 20 octombrie, o întrevedere cu omologul său moldovean Alexei Roibu. În cadrul întâlnirii, Roibu a menţionat că va fi recunoscător, dacă MAI al României va susţine țara noastră să treacă la cea de-a II-a fază de implementare a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.


„Consider că acoperirea operativă a segmentului de frontieră moldo-român, împotriva pericolelor fraudării, reprezintă un obiectiv, care trebuie să canalizeze relaţiile noastre în domeniu”, a menționat ministrul RM.


Totodată, Roibu a specificat că este necesar de a uni eforturile în vederea identificării şi realizării proiectelor de asistenţă financiară, în vederea dotării corespunzătoare a subdiviziunilor specializate în combaterea traficului ilicit de mărfuri, droguri, arme, substanţe radioactive.

La rândul său, ministrul roman, Constantin Traian Igaş a propus organizarea unei sedinţe comune de lucru, pentru a aborda chestiuni ce ţin de cooperarea poliţienească în zona de frontieră, unde ar putea fi invitaţi şi reprezentanţi ai MAI din Ucraina.

UNIMEDIA menționează Ministrul Administraţiei şi Internelor al României, Constantin Traian Igaş se află într-o vizită oficială de 2 zile în Republica Moldova, în perioada 20-21 octombrie.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: