Preşedintele UEFA a ajuns în faţa procurorilor

joi, 20 octombrie 2011

Preşedintele UEFA a ajuns în faţa procurorilor
Foto: soccer-magazine.com

Preşedintele UEFA, Michel Platini a ajuns la tribunal miercuri, 19 octombrie, fiind audiat ca martor în cazul deschis de gruparea elveţiană FC Sion, reintrodusă de curând în Europa League. Platini a fost audiat chiar de procurorii care au dat dreptate echipei elveţiene şi care a emis ordinul judecătoresc ce obliga pe UEFA să primească înapoi echipa FC Sion în Ligă, relatează ziare.com


După ce două ore a fost audiat de procurori, Platini nu a oferit nici o declaraţie presei. Însă este cunoscut faptul că i s-au cerut explicaţii de ce UEFA nu a respectat iniţial hotărârea tribunalului, de a include din nou echipa în Europa League.


Potrivit hotnews.ro, UEFA a dat recent mai multe variante de reprimire a Sionului în Ligă. Astfel, una din ele ar fi fost anularea disputelor din Grupa I a Ligii, urmând să joase meciuri noi, a câte o singură manşă fiecare. La fel, o altă variantă ar fi fost includerea pe poziţia a 5-a în grupa I a FC Sion, iar rezultatele actuale să rămână aşa cum au fost. Cea de-a 3-a variantă era aceea ca FC Sion să evolueze în faza 16-imilor de competiţie după ce va juca un play-off.

UNIMEDIA precizează că FC Sion fost eliminată din Europa League pentru nerespectarea unei interdicţii a forului european, adică cea de achiziţionare a fotbaliştilor. Iniţial, Celtic Glasgow a luat locul echipei Sion.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: