Anji va avea antrenor italian

vineri, 21 octombrie 2011

Anji va avea antrenor italian
Foto: telegraph.co.uk

Renumitul antrenor, Marcello Lippi ar putea antrena formaţia echipa Anji. Clubul a purtat negocieri mai multe săptămâni la rând cu italianul de 63 de ani, iar foarte curând acesta poate fi numit în funcţia de antrenor principal, transmite sport.rbc.ru.


Presa italiană anunţa în ultima perioadă faptul că Lippi ar putea accepta un contract în valoare de 3,5 milioane de euro, pentru a antrena echipa ruşilor până în luna mai a anului 2013. În acelaşti timp, odată cu venirea lui Marcello Lippi la club, ar putea ajunge la Anji şi fostul apărător de la Inter Milano, Marco Materazzi. Acesta a anunţat recent finalizarea carierei sale de jucător.


Potrivit sursei menţionate, serviciul de presă al Anji Mahacikala a anunţat recent că nu există informaţie oficială despre venirea lui Lippi şi a lui Materazzi, cel puţin la această oră.

UNIMEDIA precizează că, la moment, echipa Anji este antrenată de Roberto Carlos, care face interimatul antrenorului secund, antrenor principal însă este Andrei Gordeev. Ultimul a fost desemnat în funcţie după demisia lui Haji Hajiyev de la clubul rusesc. Menţionăm că Marcello Lippi a antrenat mai multe cluburi din Italia, precum AC Siena, Atalanta BC, Juventus Torino, Internazionale Milano, dar şi selecţionata de fotbal a Italei, între anii 2004-2006 şi 2008-2010.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: