iPhone 4S cu mici probleme: Lipiciul ecranului încă nu s-a uscat

miercuri, 19 octombrie 2011

iPhone 4S cu mici probleme: Lipiciul ecranului încă nu s-a uscat
Foto: adevarul.ro

Mai mulţi utilizatori ai noului telefon iPhone 4S au dat peste o mică greşeală la utilzarea gadget-ului. Comparând cu modeul precedent al iPhone, unii au observat că ecranul lui 4S are o tentă gălbuie, scrie dailymail.co.uk.


Deşi Apple a vândut deja peste 4 milioane de exemplare doar în primele trei zile de la lansare, telefonul nu este întreg în proporţie de 100%, sau cel puţin aşa pare. Astfel, ca şi în cazul lui iPhone 4, lipiciul dintre straturile ecranului tactil nu este încă uscat până la capăt şi la 4S.

„E-mailul arată mult mai bine pe iPhone 4. Celelalte culori par un pic „spălăcite”. Mai are cineva problema asta?”, întreabă un utilizator al 4S pe o reţea de socializare. Unii deţinători au oferit şi o soluţie optimă pentru a trece peste problemă. Astfel, ei recomandă ca intensitatea culorilor să fie setată la cel mai înalt nivel timp de o săptămână, astfel ecranul se va ajusta de la sine. Mai apoi şi problema va dispărea, odată cu uscarea lipiciului, scrie adevărul.ro.  

Deşi mulţi utilizatori s-au arătat nemulţumiţi de problemă, şi au raportat-o, oficialii Apple încă nu au oferit nici o explicaţie oficială.

UNIMEDIA aminteşte că noul iPhone 4S a fost prezentat de oficialii Apple pe 4 octombrie 2011. Înainte de asta, se anunţa şi prezenţa, cel puţin prin transmisiune sau înregistrare video, a fostului CEO, Steve Jobs. Însă, chiar în dimineaţa zilei de 6 octombrie, compania a anunţat că Jobs s-a stins din viaţă.

Totuşi, noul iPhone 4S a înregistrat un succes răsunător din primele ore de la lansare. Ba mai mult, unii oameni au venit în faţa reprezentanţelor Apple din întreaga lume şi cu 12 ore înaintea lansării telefonului, pentru a prinde un exemplar. iPhone 4S poate fi comercializat în mai multe oraşe ale lumii, dar şi prin reţelele de retail, preţul acestora începe de la 199 de dolari, în funcţie de model.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: