miercuri, 9 martie 2011
![]()
Foto: captura video/privesc.eu
|
Preşedinţii Partidului Liberal şi Mişcării Acţiunea au semnat astăzi, 9 martie, Acordul de fuziune a celor două formaţiuni. Duminică, 13 martie, va avea loc Congresul Republican al PL, în cadrul căruia se va decide ce funcţii vor deţine liderii MAE.
"Eu sper ca dl. Untilă va rămâne lider. Doar că nu la MAE, ci la PL. Nu funcţia pe care o deţii te face lider - poţi să ai funcţii dar să nu fii lider. Noi credem că ar fi bine ca conducerea MAE să se regăsească la şefia partidului, să nu fie doar simpli membri", a specificat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
Cei doi lideri au ţinut să specifice că această fuziune va fi una benefică atât pentru cele două formaţiuni, cât şi pentru alegători. "Avem acelaşi program, aceleaşi viziuni, valori şi principii liberale. Ce are de câştigat PL, timpul ne va arăta. PL se va întări cu oameni cu experienţă, devotaţi cauzei. Pentru alegători va fi mai uşor, nu se vor gândi pe cine să aleagă. În viitor vor rămâne doar câteva partide puternice axate pe doctrine", a afirmat Mihai Ghimpu.
Ghimpu a mai spus că configuraţia deputaţilor în Parlament nu va suferi nici un fel de modificări şi că deocamdată nu vor avea loc noi fuziuni cu alte partide. "Nu cred că până la alegeri locale vom discuta despre o altă fuziune. Orice schimbare care se produce creează probleme. Dar dacă vor apărea propuneri noi vom discuta. Dacă ne înţelegem cu Voronin şi condamnăm împreună comunismul...Acum nu este posibil, dar în viitor", a declarat în glumă liderul PL.
În cadrul conferinţei a fost abordat şi subiectul unui sediu comun PL-MAE. Veaceslav Untilă a propus ca sediul MAE din str. Bucureşti 88, de lângă PLDM, să devină noul sediu al PL. "Este spaţios şi are o sală de conferinţe mai încăpătoare", a subliniat Untilă. La rândul său, Mihai Ghimpu a menţionat că pe marginea acestui subiect urmează să fie luată o decizie. "Nu cred că aşa ne vom vedea mai des cu Filat, vecinii mai rar se văd", a punctat Ghimpu.
UNIMEDIA aminteşte că decizia de fuzionare a PL şi MAE a fost anunţată de către liderii celor două formaţiuni la începutul lunii martie. Precizăm că Mișcarea Acțiunea Europeană a participat în mod independent la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010. Atunci, aceasta a reușit un scor electoral de sub 2%. Partidul Liberal a fost votat de 9,96% dintre alegători și a acces în Legislativ.
0 Comments:
Post a Comment