Republica Moldova prezentă la Reuniunea Extinsă a Miniştrilor de Externe ai Grupului Vişegrad

miercuri, 9 martie 2011

Republica Moldova  prezentă la Reuniunea Extinsă a Miniştrilor de Externe ai Grupului Vişegrad
Foto: mfa.gov.md

În perioada 3-4 martie 2011, Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi Natalia Gherman, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene au reprezentat Republica Moldova la Reuniunea Extinsă a Miniştrilor de Externe ai Grupului Vişegrad, organizată la Bratislava de preşedinţia slovacă a acestui for regional.


Conferinţa a reunit miniştrii de externe ai Grupului V4 (Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria), ministrul de externe al Germaniei Guido Westerwelle, Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate Štefan Füle, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate Catherine Ashton, precum şi miniştrii de externe ai statelor Parteneriatului Estic (Republica Moldova, Belarus, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia). 

Discuţiile în cadrul reuniunii la nivel înalt s-au axat pe evaluarea Politicii Europene de Vecinătate, ţinând cont de lansarea pe parcursul anului trecut a procesului de revizuire a Parteneriatului Estic. Participanţii forului au remarcat că, având în vedere faptul că Grupul Vişegrad a devenit o istorie de succes economic şi politic, bazată pe valori comune ale celor patru ţări, acest model de integrare regională poate şi trebuie să devină drept exemplu pozitiv pentru statele Parteneriatului Estic.

În Declaraţia comună a Miniştrilor de externe ai Grupului Vişegrad şi Germaniei, semnată la sfârşitul evenimentului, a fost reflectată recunoaşterea aspiraţiilor europene a statelor Parteneriatului Estic, precum şi a fost confirmat principiul abordării diferenţiate şi bazate pe performanţele fiecărei ţări. 

Totodată la 4 martie, Iurie Leancă a participat la Conferinţa internaţională de securitate GLOBSEC.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: