AMN în dilemă

vineri, 11 martie 2011

AMN în dilemă
Foto: 3.bp.blogspot.com/

Alianţa „Moldova Noastră” se află la răspântie de drum, iar în sânul partidului există divergenţe. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile preşedintelui de onoare a Partidului Democrat, Dumitru Diacov, care susţine că AMN este curtat de democraţi şi liberal-democraţi pentru a participa împreună la alegerile locale.


„În AMN există trei grupuri de opinie. Unul doreşte ca AMN să rămână aşa cum este, de sine stătător, şi să meargă singuri la alegeri. Un alt grup pledează pentru apropierea de PD şi un altul de fuzionarea cu PLDM”, a explicat Diacov, relatează ProTV Chişinău.

Potrivit sursei, liderul AMN, Serafim Urechean a declarat că el personal nu ştie despre nicio ofertă de fuzionare din partea democraţilor. Totodată, el a evitat să spună dacă are propuneri de la liberal-democraţi. Liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Mihai Godea, nu a negat că formaţiunea sa poartă discuţii cu AMN, dar a precizat că e devreme să se vorbească despre o ofertă politică.

Alianţa “Moldova Noastră” (AMN) s-a constituit la 19 iulie 2003 prin fuziunea Alianţei Social-Democrate din Moldova (ASDM), Partidului Liberal (PL) şi a Alianţei Independenţilor din Republica Moldova (AIRM). AMN are drept doctrină politică social-liberalismul. La 25 iunie 2005, în cadrul celui de-al VI-lea Congres al AMN, Serafim Urechean a fost desemnat preşedintele formaţiunii, funcţie pe care o deţine până în prezent.

UNIMEDIA precizează că la ultimele alegeri din 2010, AMN a acumulat 2.05% voturi, nu a trecut pragul electoral şi a rămas înafara Legislativului. Amintim că recent, PL şi MAE au semnat un acord de fuzionare.

Sursa: UNIMEDIA

 


0 Comments: