joi, 10 martie 2011
Foto: ambebi.ge
|
"Am discutat problema reluării ajutorului umanitar din partea Federației Ruse. Confirm că această problemă este practic soluționată." Declarația îi aparține Preşedintelui Consiliului Suprem al partidului Rusia Unită, Boris Grîzlov făcută la o întâlnire cu președintele Sovietului Suprem al auto-proclamatei RMN, Anatoli Kaminski, relatează site-ul oficial al Partidului Rusia Unită.
Începând cu sfârşitul anului 2007 și până la jumătatea anului 2010, Rusia a transferat circa 55.5 milioane de dolari către 137 de mii de pensionari transnistreni sub formă de adaos la pensie. Cu toate acestea, transferul de fonduri a fost suspendat, deoarece schemele de distribuire a acestor resurse au fost netransparente.
"Vom înteți controlul. Şi într-un regim de monitorizare mai strict vom relua acest ajutor umanitar," a declarat Boris Grîzlov.
În cadrul întâlnirii au fost abordate chestiuni ce ţin de reforma constituţională din Transnistria, dar şi alegerile din cadrul Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.
La rândul său, Kaminski a subliniat că Rusia a alocat 214 milioane de ruble pentru susţinerea agriculturii şi că adaosul la pensie va constitui circa 15 dolari.
0 Comments:
Post a Comment