(video) Rar, dar se întâmplă: Deputat care vrea să rămână fără imunitate

joi, 6 octombrie 2011

(video) Rar, dar se întâmplă: Deputat care vrea să rămână fără imunitate
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Deputatul PLDM, Ion Butmalai, a venit astăzi cu o solicitare neobișnuită către deputați. Dacă de regulă imunitatea parlamentară este ridicată în urma unui demers al oamenilor legii, liberal-democratul a cerut personal de la tribună să fie lipsit de aceasta. Motivul solicitării sunt două dosare penale, intenate acum câțiva ani pe numele lui Butmalai, și care, potrivit lui, nu sunt altceva decât o comandă politică. Astfel, parlamentarul vrea să demonstreze că a fost acuzat pe nedrept. 


Deputatul liberal-democrat susține că în 2007, la comanda unor demnitari, pe numele lui, cu grave încălcări de procedură, au fost deschise două dosare penale pentru fals în acte, care la moment se află pe rol la judecătoria Cahul. După ce acum o săptămână a adresat câteva întrebări incomode speakerului Parlamentului, Butmalai susține că procurorii de la Cahul au primit comanda să urgenteze examinarea dosarelor.

„Sunt acuzat de fals în documente, însă tangență cu aceste documete eu nu am. Zubco se ocupă cu chestii politice, la comanda lui Marian Lupu. La 30 septembrie, el le-a dat indicații procurorilor de la Cahul ca până la 3 octombrie să colecteze toate materialele pe cazul meu. Este o încercare de a se răfui cu mine, pentru că eu am dat întrebări incomode lui Zubco și am criticat activitatea speakerului. Sunt niște interese personale, de clan, de grup, ale lui Lupu și ale lui Plahotniuc. Ei doresc să privatizeze și Parlamentul și instituțiile statale. Ei nu au capacități manageriale să conducă un Parlament”, a declarat Butmalai, subliniind că aceasta este părerea lui personală, nu și a partidului.

Președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, a confirmat că Butmalai și-a exprimat propria opinie, iar confirmarea acesteia prin probe va constitui „un eveniment foarte grav”.

Președintele fracțiunii PD, Dumitru Diacov, crede că decizia instanței va elimina orice suspiciuni. „Butmalai a avut de furcă cu PCRM pe timpul guvernării comuniste. N-am idee de ce s-a trezit acum că are obiecții față de Partidul Democrat. El este un personaj foarte colorat. E o chestie bună dacă a solicitat să i se retragă imunitatea. Instanța va arăta dacă e vinovat sau nu”, a spus Diacov.

UNIMEDIA amintește că la ședința din 29 septembrie, Ion Butmalai a cerut organelor abilitatea să investigheze de unde a luat bani Marian Lupu pentru a amplasa bannere în toată țara, prin care a felicitat cetățenii cu Ziua Independenței din numele Partidului Democrat. De asemenea, acesta a crtiticat activitatea speakerului, pe motiv că acesta nu ar asigura condiții de lucru pentru deputați.

Cererea lui Butmalai urmează a fi examinată de către comisia juridică numiri și imunități.



Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: