Cetățeni din Guatemala falsificau bani puși în circulație în Moldova

joi, 6 octombrie 2011

Cetățeni din Guatemala falsificau bani puși în circulație în Moldova
poză simbol

Oamenii legii a u reținut trei cetăţeni ai Republicii Guatemala, bănuiţi de fabricarea și punerea în circulaţie a banilor falşi. Doi dintre aceştia au fost surprinşi într-un apartament din centrul Capitalei, iar altul într-un hotel din Bălţi, informează Procuratura Generală și CCCEC.


Potrivit sursei citate, cetăţenii Republicii Guatemala, urmărind scopul fabricării şi punerii în circulaţie a banilor falşi, i-au comunicat unui cetăţean al Republicii Moldova, că dispun de tehnologie, soluţie şi preparate chimice, cu ajutorul cărora pot fabrica valută străină falsă.  

Pentru a fabrica 300 mii euro cu semne de falsificare, bănuiţii au anunţat că au nevoie de 100 mii euro veritabili, care vor servi drept modele de fabricaţie, iar bancnotele cu semne de falsificare ulterior urmau a fi puse în circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova.  

Astfel, în luna octombrie curent, utilizând soluţie şi preparate chimice bănuiţii au fabricat valută străină cu semne de falsificare. 

În prezent procurorii efectuează acţiuni de urmărire penală îndreptate spre stabilirea tuturor circumstanţelor cazului. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: