Satul Costești din Ialoveni va avea drum reconstruit

vineri, 7 octombrie 2011

Satul Costești din Ialoveni va avea drum reconstruit
Foto: mtid.gov.md

Pe drumul din satul Costești, raionul Ialoveni se efectuează lucrări de reconstrucție. La momentul actual este reabilitată o porțiune de drum care traversează localitatea, cu o lungimea de 1,4 km, informează serviciul de presă a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.


Totodată au fost demarate lucrări de reconstrucție a bordurilor, trotuarelor și a accesului în ogrăzi. Cu această ocazie, ministrul Anatol Șalaru (MTID) a efectuat o vizită pentru a inspecta executarea lucrărilor care au loc. 

„Anul viitor, datorită mijloacelor financiare acumulate suplimentar în Fondul Rutier, vor fi supuse lucrărilor și alte drumuri locale din raionul Ialoveni, cât și din republică”, spune ministrul.

Pentru reabilitarea drumului local din satul Costești se necesită 4,8 milioane de lei, bani care au fost alocați din Fondul Rutier. Conform prognozărilor, finalizarea acestor lucrări va avea loc la sfârșitul lunii octombrie 2011.

Sursa: UNIMEDIA
Autor: Olga Cheptene


0 Comments: