miercuri, 5 octombrie 2011
Foto: segodnya.ua
|
O veste cumplită a zguduit lumea: Steve Jobs, preşedinte al consiliului de administratie al Apple, a murit. Co-fondatorul Apple Steve Jobs a încetat din viaţă miercuri (joi dimineaţă în Moldova), a anunţat pe site-ul oficial compania americană.
Jobs, 56 de ani, a pierdut lupta cu o boală necruţătoare. Suferea de o formă rară de cancer pancreatic.
El a fost creierul din spatele creaţiilor incredibile ale celor de la Apple, ca iPhone, iPad, iPod, iMac sau iTunes.
"Anunţăm îndureraţi trecerea în nefiinţă a lui Steve Jobs. Pasiunea, geniul şi energia lui au fost sursele unor inovaţii care ne-au îmbogăţit şi îmbunătăţit existenţa. Lumea este considerabil mai bună datorită lui. Marea sa iubire a fost soţia sa, Lauren, şi familia. Ne gîndim la ei şi la toţi cei care au fost atinsi de darul său extraordinar", scrie pe site-ul Apple. „Apple a pierdut un vizionar şi un geniu creativ, iar lumea a pierdut un om senzaţional", mai notează site-ul citat.
Menționăm că compania Apple a fost fondată acum peste 30 de ani, fiind restructurată în 1997. Inițial, Steve Jobs și Steven Wozniak lansau o firmă ce producea produse electronice, care avea sediul într-un garaj din Palo Alto, în sudul Californiei. Apple este cunoscută mai ales pentru computerele Macintosh, dar și pentru produsele de ultimă generație lansate pe piață: iPod, iPhone, iPad sau Mac. Odată cu venirea lui Jobs la conducerea companiei, Apple a cunoscut o creștere rapidă a veniturilor și profiturilor. Pentru anul fiscal 2010, Apple a generat un venit net de 14 miliarde de dolari cu vânzări de peste 65 miliarde dolari.
0 Comments:
Post a Comment