vineri, 7 octombrie 2011
Foto: PSD
|
Partidul Social Democrat anunță că intenționează să organizeze ample manifestații de protest în PMAN din Capitală, dacă Guvernul nu va ajuta familiile vulnerabile, achitându-le 1/4 din factura lunară pentru gaz. Declarații în acest sens au fost lansate astăzi de către președintele social-democrat, Victor Șelin.
„Partidul Social Democrat este gata să organizeze acţiuni de protest împotriva politicii antipopulare şi antisociale a actualei guvernări, care a condamnat la foamete şi frig păturile social- vulnerabile ale societăţii noastre, din care fac parte peste 100 mii de şomeri, 650 mii pensionari şi 200 mii de persoane cu dizabilităţi”, a declarat Șelin.
Potrivit lui, pînă la data de 20 octombrie curent, în regim de urgenţă, Guvernul trebuie să adopte o Hotărîre despre alocarea compensaţiilor speciale pentru gazul consumat, în mărime de 23% de la tariful stabilit pentru toate categoriile de cetăţeni, venitul total al cărora pentru fiecare membru de familie este mai mic de 1500 lei.
În caz contrat, social-democrații promit că vor scoate oamenii în stradă, iar toate facturile neachitate ale cetăţenilor vor fi colectate și transmise spre achitare prim-ministrului Vlad Filat şi Guvernului.
De asemenea, PSD anunță că va recurge la acțiuni de protest și împotriva actualei componenţe a Parlamentului Republicii Moldova, care nu este în stare să aleagă un președinte.
UNIMEDIA precizează că începând cu luna octombrie, tariful la gaze naturale pentru consumatorii finali s-a majorat cu 23%.
0 Comments:
Post a Comment