duminică, 6 martie 2011
Foto: newschannel.ro
|
„Și RM, și UE depun eforturi considerabile pentru a reduce dependența de o singură sursă de energie, de aceea Comunitatea vede în RM un partener important de colaborare în acest domeniu”. Declarația aparține șefului Delegației UE în RM, Dirk Schuebel, și a fost lansată în cadrul întâlnirii cu misiunea comună pe domeniul energeticii a partenerilor de dezvoltare a RM sub egida Direcției Generale Energie și Transport a Comisiei Europene. În același context, Schuebel a declarat că UE va oferi 42,6 milioane euro pentru dezvoltarea sectorului energetic al RM.
Dirk Schuebel a menționat că UE va susține de asemenea procesul de restructurare a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, pentru ca aceasta să devină un arbitru obiectiv și neinfluențabil pe piața energetică din RM. „Dorim să venim cu finanțări, dar ele trebuie să fie confirmate de atașamentul părții moldovenești pentru realizarea proiectelor vizate”, a menționat Schuebel.
Ministrul Economiei Valeriu Lazăr a asigurat partenerii de dezvoltare ai RM că reformele în sectorul energetic vor continua, vor fi implementate un șir de proiecte concrete, printre care liniile de interconexiune electrică și gaze.
Repezentanții BERD, FMI și BM au menționat că finanțarea proiectelor energetice de interconexiune fac parte din prioritățile programelor lor, pe lângă proiectele de finanțare a reformelor sistemului de termoficare centralizat și soluționarea problemelor ce țin de datoriile istorice, inclusiv și a datoriilor părții transnistrene, pentru resursele energetice utilizate.
Mneționăm că Republica Moldova deține în acest an președinția Comunităţii Energetice. „Acum, este extrem de important ca noi să sinergizăm atașamentul nostru intern pentru realizarea proiectelor propuse, cu resursele, deschiderea și expertiza care ne sunt oferite”, a conchis ministrul Valeriu Lazăr.
0 Comments:
Post a Comment