Dungaciu: Dacă președintele va fi ales în turul doi, cine își va permite să ignore electoratul care susține decretul lui Ghimpu?

vineri, 2 iulie 2010

Dungaciu: Dacă președintele va fi ales în turul doi, cine își va permite să ignore electoratul care susține decretul lui Ghimpu?
Filat și Lupu, doi candidați la prezidențiale, cu șanse de trecere în turul doi
colaj: UNIMEDIA

"Reacţiile la gestul lui Mihai Ghimpu obligă la repoziţionări şi în cadrul AIE: dacă presupunem că alegerea preşedintelui RM se va tranşa în turul doi, cine îşi va permite, şi cu ce preţ, să ignore un electorat de formula celui care susţine decretul? Şi care va deveni din ce în ce mai activ de aici înainte?" Întrebările sunt formulate de către analistul politic Dan Dungaciu, expuse într-o analiză pentru Timpul de dimineață.

"Discuţia despre Decretul Ghimpu e departe de a se fi încheiat, cu atât mai mult cu cât reacţiile iritate ale Moscovei sau provocările transnistrene nu vor face decât să îi sporească notorietatea şi, de ce nu, prestigiul. Cariera acestui document istoric abia acum începe", mai adaugă Dungaciu.


Amintim că toate cele trei partide ale AIE au condamnat decretul lui Mihai Ghimpu prin care ziua de 28 iunie a fost decretată ca fiind zi a ocupației sovietice. Ulterior, AMN și PDM au refuzat să comemoreze această zi, iar PLDM a depus flori la piatra de comemorare a victimilor deportărilor de la Gara de trenuri, declarând că în urmă cu 70 de ani actualul teritoriu al R. Moldova a fost ocupat de sovietici.

UNIMEDIA precizează că AIE intenționează să organizeze în luna septembrie un referendum de modificare a art. 78 din Constituție, pentru ca președintele să fie ales direct de popor. Ulterior, în noiembrie 2010 ar urma să fie organizate alegeri parlamentare și prezidențiale în aceeași zi.

Potrivit presei, până acum și-au anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al țării Marian Lupu, liderul PDM și Vlad Filat, liderul PLDM. Celelalte partide cu șanse de trecere în Parlament nu și-au anunțat candidații.

Experții susțin că niciunul dintre candidați nu va acumula 50%+1 dintre voturile alegătorilor, astfel încât va fi organizat turul doi al alegerilor, la care vor participa primii doi candidați, care au acumulat cele mai multe voturi.

sursa: Unimedia

0 Comments: