Google Me - o nouă încercare Google de a concura cu Facebook

luni, 28 iunie 2010

Google Me - o nouă încercare Google de a concura cu Facebook
Foto: icorbin.com

Kevin Rose, fondatorul Digg, a scris într-un articol postat pe site-ul de micro-blogging Twitter că Google se pregăteşte de lansarea unui competitor Facebook, scrie PC Magazine. Potrivit mesajului postat, noul serviciu se va numi “Google Me” şi va oferi funcţii de social networking care vor rivaliza cu Facebook.


Chiar dacă acest zvon se va confirma, nu va fi pentru prima dată când Google a lansat un serviciu care să concureze cu Facebook. Potrivit ReadWriteWeb, 90% din conţinutul publicat pe Google Buzz, care era văzut ca un rival al Facebook, provine din alte destinaţii online.

De asemenea, potrivit specialiştilor în industrie, Google Me ar putea fi o îmbunătăţire a serviciului Google Profiles, care este o pagină mini-biografică.

Totuşi, nu este clar dacă celelalte surse de informatii ale Google – Buzz, Wave şi Orkut - vor fi integrate în noua reţea.

“Combinarea reţelelor sociale Orkut şi Buzz ar putea duce la aproximativ 200 milioane de utilizatori. Acest lucru va permite gigantului online să devină chiar o ameninţare pentru Facebook”, a declarat Brad McCarty, analist al companiei The Next Web.

sursa: Unimedia

0 Comments: