NG: Baghirov – ostaticul alegerilor locale din Republica Moldova

luni, 20 iunie 2011

NG: Baghirov – ostaticul alegerilor locale din Republica Moldova
Foto: ng.ru

Duminică în Republica Moldova a avut loc turul doi al alegerilor locale. Principala bătălie s-a dat pentru capitala țării. Alegerile au avut loc pe fundalul unor scandaluri, unul fiind reținerea de serviciile de securitate a scriitorului rus, Eduard Baghirov, scrie publicația rusă Nezavisimaia Gazeta


Potrivit acesteia, organele de aplicare a legii din Republica Moldova îl vor elibera doar după alegeri. Astfel de acțiuni s-au mai întâmplat în Moldova în 2005. În perioada alegerilor parlamentare au fost reţinuţi, iar apoi expulzați activişti ruși pentru drepturile omului. În acelaşi timp, acasă în Federația Rusă, au fost trimise vagoane cu cetăţeni ruşi suspectaţi de tentativă de perturbare a campaniei electorale în defavoarea comuniştilor, aflați la acea perioadă la guvernare.

Între timp, o sursă din cercurile apropiate Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, a declarat că Baghirov "a fost reținut de colaboratorii SIS şi se află în izolatorul structurii în cauză. Deşi acuzațiile oficiale nu au fost aduse, cetățeanul rus a fost interogat cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009".

Conform aceleiași surse, în perioada evenimentelor din 2009 "Baghirov comunica activ cu jurnalista Natalia Morari, care a organizat protestele tineretului din Chişinău, iar anterior a lucrat într-una din publicaţiile din Rusia, unde i-a fost interzisă mai târziu intrarea".

"În 2009, Baghirov împreună cu Morari s-au luptat cu comuniştii. Despre aceasta Baghirov a scris pe blogul său. Însă, ulterior s-a exprimat neonorant cu privire la decizia noii echipe din Moldova, în special liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Scriitorul a declarat că scuipă pe piatra instalată de Ghimpu în centrul Chişinăului în memoria victimelor ocupaţiei sovietice" a mai spus sursa. Baghirov va fi eliberat dacă totul merge bine", mai scrie publicația rusă.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: