27 august - cea mai fericită zi pentru pușcăriașii moldoveni

joi, 23 iunie 2011

27 august - cea mai fericită zi pentru pușcăriașii moldoveni
Foto: dorupope.com

Ziua de 27 august ar putea fi considerată cea mai fericită zi pentru pușcăriașii moldoveni. Asta pentru că tradițional, cu ocazia celebrării unor date marcante, șeful statului semnează un decret de amnistiere a deținuților.


Și în acest an, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Marian Lupu a solicitat, printr-o scrisoare adresată ministrului Justiţiei, elaborarea unui proiect de lege privind amnistia unor pușcăriași.


Potrivit președintelui interimar, la 27 august 2011, poporul Republicii Moldova va marca o zi însemnată din istoria sa – douăzeci de ani de la proclamarea independenţei zi binevenită pentru adoptarea unei astfel de legi.

Lupu a solicitat ca în termeni restrânși, ministerul Justiției să examineze cu maximă atenție toate cazurile care pot cădea sub incidența proiectului de amnistie, astfel ca până la sfârșitul lunii, acesta să fie adoptat în Parlament. 

Cele mai mari șanse de a fi amnistiați le au condamnatele însărcinate sau cele care au în întreținere minori, deținuții invalizi sau cei în etate, dar și alte categorii de deținuți care merită reducerea sau anularea pedepsei. 

UNIMEDIA precizează că legi similare au mai fost adoptate în legătură cu aniversările a V-a şi a X-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.  Amnistia este actul ce are ca efect fie absolvirea de răspundere sau de pedeapsă, fie reducerea pedepsei aplicate.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: