Soldatul care a împușcat militarul de la Coșnița a fost condamnat

vineri, 20 mai 2011

Soldatul care a împușcat militarul de la Coșnița a fost condamnat
Foto: ziare-pe-net.ro

Soldatul care din imprudență a îmușcat mortal militarul de la Coşniţa a fost condamnat la 3 ani de închisoare.


Potrivit Procuraturii Generale, sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria militară Chişinău care l-a recunoscut pe soldat culpabil de încălcarea regulilor de mânuire a armei, care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane. 

În cadrul acţiunilor de urmărire penală inculpatul a încheiat cu procurorul acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Amintim că la 20 martie 2011, în jurul orei 17.00 militarul serviciului în termen al Batalionului 3 Independent al FMP, dislocat în Coşniţa, Dubăsari a intrat în serviciul de gardă în calitate de santinelă, fiindu-i repartizată arma – pistol mitralieră de model AK 74.

Aflându-se în fumoarul corpului de gardă, fără necesitate, acesta a cuplat încărcătorul pistolului mitralieră. În acest timp de el s-a apropiat soldatul Gorodişteanu, care i-a introdus în ţeava armei un stilou. Uitând că încărcătorul armei este cuplat, militarul a apăsat pe trăgaci, rănindu-l mortal pe colegul său în regiunea capului. Victima a decedat în drum spre Spitalul Clinic Militar Central.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: