Buliga: Nu la „fotbal printre tufari”, ci față în fața cu realitatea dură

vineri, 20 mai 2011

Buliga: Nu la „fotbal printre tufari”, ci față în fața cu realitatea dură
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Nu la fotbal printre tufari, ci în vizită la institutele de cercetare în domeniul construcțiilor, pentru a vedea realitatea dură. Așa vede candidatul PD la funcția de primar general al Capitalei Valentina Buliga începutul unei colaborari pentru soluționarea problemei spațiului locativ din Chișinău. Astfel, aceasta "i-a pișcat" la o întâlnire electorală pe Dorin Chirtoacă și Igor Dodon, care se invită la dezbateri pe străzile Chișinăului. 

„Domeniul calității construcțiilor în Chișinău este atât de important încât fără să cunoști care este situația reală, nici nu trebuie să îți înaintezi candidatura. Noi astăzi trebuie să știm în ce fel de case locuim și de ce nu ne ajung aceste case de locuit, de ce prețurile în așa țară săracă cum e Republica Moldova sunt ca la Londra sau New York”, a declarat Buliga ieri, în cadrul unei întrevederi electorale cu reprezentanții institutelor de proiectare urbanistică, control și cercetare în domeniul calității construcțiilor. 


Candidatul PD a subliniat importanța calității construcției blocurilor în contextul unor eventuale seisme. La rândul lor specialiștii au confirmat că în cazul unui cutremur de pământ Chișinăul s-ar putea transforma într-un morman de ruine. Ei au subliniat că mai mult de jumătate din fondul locativ din Capitală astăzi este moral învechit și în unele din aceste case locuitorii ar trebui evacuați deja astăzi.

„De ce acești specialiști care bat alarma ani la rând nu sunt auziți? Nu la fotbal și la volei trebuie să mergem, dar la întâlniri cu experții în domeniu pentru a vedea realitatea dură”, a mai spus Buliga.

O altă temă abordată în cadrul discuției a fost necesitatea de a veni în Parlament cu o inițiativă legislativă de plafonare a prețurilor în construcție.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: