Ala Popescu - şefă a Aparatului prezidenţial

vineri, 20 mai 2011

Ala Popescu - şefă a Aparatului prezidenţial
Foto: ccrm.md

Fostul preşedinte al Curţii de Conturi, Ala Popescu, a ajuns șef al Direcției generale a Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Un decret prezidenţial a fost emis astăzi, 20 mai, de către preşedintele interimar Marian Lupu. Ala Popescu a fost recent înlocuită la Curtea de Conturi de către Serafim Urechean.


Potrivit wikipedia.org, Ala Popescu s-a născut la data de 20 octombrie 1958, în satul Colicăuți (raionul Briceni). A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Chișinău (1980) și Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova (2004).

Ulterior a urmat cursuri de perfecționare în domeniul procedurii legislative (ABA-CEELI Centrul George Marshall, Germania, 1998); în domeniul administrării publice (Olanda, 1997, 1999, 2002) și în domeniul protecției sociale raportată la metodele economico-financiare (Franța, 2002).

După absolvirea facultății, a fost angajată în cadrul Ministerului Justiției în funcția de redactor în Grupa pentru editarea Culegerii de acte legislative în vigoare ale RSSM, consultant-coordonator al Direcției sistematizarea legislației și pregătirea proiectelor de legi (1980-1990). Începând din decembrie 1990 a activat la Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, pe postul de consultant superior, șef al Direcției juridice, iar în noiembrie 2000 a fost numita prim-vicedirector al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.

La data de 16 decembrie 2004, prin Hotărârea Parlamentului, a fost numită în funcția de Președinte al Curții de Conturi a Republicii Moldova. A fost reconfirmată în această funcție la 22 decembrie 2005, pentru un mandat de 5 ani.

Ca o recunoaștere a activității sale în domeniul juridic, i-a fost conferită în anul 2003 Medalia „Meritul Civic”.

Ala Popescu este căsătorită și are doi copii.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: