Sfârșitul lumii e "din nou" sâmbătă. Vă oferim o avanpremieră video.

vineri, 20 mai 2011

Sfârșitul lumii e
Foto: realitatea.net

Adică nu vă mai faceţi planuri inutile de weekend, priviţi la  nişte apocalipse din fotoliu.


Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu reuşesc să-şi facă singuri o idee despre cum va arăta îndelung-şi-frecvent-profeţitul Sfârşit al Lumii, avem câteva variante cinematografice, extrase din pelicule cu caracter vizionar care au făcut bani frumoşi de pe urma curiozităţii noastre de a afla, cât mai devreme, ce ne aşteaptă la Judecata de Apoi.



Avem varianta Terminator 2: Ziua Judecăţii (1991). E bazată pe multă putere nucleară. Şi e viziunea personajului Sarah Connor (Linda Hamilton). Din acest unghi subiectiv se vede cum holocaustul nuclear înghite un teren de joacă pentru copii.



În Războiul Lumilor (2005) e cu extratereştri răi. Aşa e la domnul Steven Spielberg, extratereştrii sunt când înduioşător de buni – vezi E.T. – când foarte foarte obraznici. Ce-i drept, tripozii sunt tare neplăcuţi.



The Day After Tomorrow (2004, Unde vei fi poimâine) e ceva mai realist, pleacă de la o pseudo-ipoteză climatologică, potrivit căreia intrăm într-o nouă eră glaciară. Iarna se instalează rapid, tornade cumplite sfâşie oceanele şi se pornesc tsunami-urile. Care lovesc oraşele noastre dragi. Nici nu vrem să ne imaginăm ce-ar fi un tsunami la Mizil, de exemplu.

Ar mai putea fi şi o ciocnire cu un corp ceresc. Un asteroid, de exemplu. Ca în Armageddon (1998). Teoria ciocnirii cu un asteroid are mulţi fani agitaţi. Se crede că aşa au dispărut dinozaurii. Se crede că aşa ar putea dispărea Parisul. Dacă pică în ocean, revenim la varianta tsunami.

A mai rămas varianta virusului care ne transformă pe toţi în zombies. Unii dintre noi sunt deja. Îi vedem în fiecare zi la televizor, vorbesc despre viitorul ţării şi se înfruptă hulpav din trupul ei obosit. Par că nu vor mai muri niciodată. Despre asta încearcă să ne avertizeze şi The Walking Dead (Nemorţii Umblători), serialul pornit în 2010.

Aşa că... atenţie mare la ce faceţi în weekend. Nu vă îndepărtaţi prea mult de casă, dacă vreţi să nu pierdeţi Sfârşitul Lumii. E notoriu faptul că Judecata De Apoi vine mai ales la oraş. Acolo sunt mai mulţi păcătoşi, e mai mult de Judecat.



0 Comments: