Lupu s-a întâlnit cu Schuebel. Vezi despre ce au discutat

miercuri, 18 mai 2011

Lupu s-a întâlnit cu Schuebel. Vezi despre ce au discutat
Foto: Parlament.md

Președintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, președintele Parlamentului, a avut astăzi, 18 mai, o întrevedere cu Dirk Schuebel, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.


Cei doi au făcut un schimb de opinii privind petrecerea Zilelor Europei la Chișinău și Bălți. De asemenea, s-au discutat progresele care se înregistrează în cadrul negocierilor pe marginea Acordului de Asociere a Republicii Moldova, ritmul și calitatea reformelor promovate, subiecte ce țin de probleme de securitate energetică. În cadrul dialogului a fost abordat și subiectul viitoarei vizite a președintelui interimar al țării la întâlnirea șefilor de state ale Europei Centrale, cu accente puternice pe integrarea europeană a Republicii Moldova.

Marian Lupu a menționat că la nivel de conducere de țară este necesar să asigurăm un ritm sporit al promovării reformelor, dar și calitatea necesară de conținut a acestora. Aceste activități autoritățile Republicii Moldova trebuie să le promoveze nu doar pentru a impresiona Europa, ci pentru a schimba  starea de lucruri și a face ca acest sistem să devină mult mai eficient pentru societatea noastră.

În același context, Lupu a declarat că reformele promovate în domenii precum justiția, reforma sistemului de drept, instituțiilor de forță,  alte domenii trebuie să fie în conformitate cu standardele europene și aici coordonarea cu structurile europene este foarte importantă. Şeful statului și-a exprimat angajamentul și în continuare de a contribui personal la atingerea acestor obiective, menționând suportul deplin al Alianței pentru Integrare Europeană privind promovarea reformelor.

Dirk Schuebel a apreciat eforturile autorităților Republicii Moldova angajate în promovarea reformelor și a specificat că, urmare a întrevederii, s-a ajuns la concluzii comune și acțiuni comune care vor fi promovate în cel mai scurt timp. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: