Păruială electorală între liberali şi naţional-liberali

vineri, 20 mai 2011

Păruială electorală între liberali şi naţional-liberali
Colaj: UNIMEDIA

Candidaţii la funcţia de consilieri municipali pe listele PL şi PNL, Oleg Cernei şi Andrei Donică, s-au încăierat ieri, 20 mai, în cadrul unei dezbateri electorale ce a avut loc la postul de radio Vocea Basarabiei. La un moment dat, cearta dintre cei doi a degenerat într-un adevărat scandal şi a fost solicitat chiar şi un echipaj al poliţiei.

Totul a început de la declaraţiile candidatului PNL, Andrei Donică, care a venit cu mai multe acuzaţii grave în adresa consilierilor din actuala componenţă a Consiliului municipal Chişinău, inclusiv din partea Partidului Liberal, pe care i-a învinuit de corupţie, acoperirea evaziunilor fiscale, protejarea „business-ului” ilegal din Capitală, etc.


În replică, liberalul Oleg Cernei i-a solicitat să vină cu nume concrete şi dovezi, în caz contrar avertizându-l că ar putea fi atras la răspundere pentru defăimare şi calomnie.

Acest lucru, însă, nu l-a oprit pe naţional-liberal, care a început să-şi ridice vocea,  replicile acestuia devenind tot mai acide. Într-un final emisiunea s-a sfârşit, cei doi au părăsit studioul, însă, disputa între cei doi participanţi nu s-a încheiat. Indignat de comportamentul lui Donică, reprezentantul PL a chemat poliţia.

Oleg Cernei susţine că Andrei Donică a manifestat o totală lipsă de respecta atât faţă de dânsul, cât şi faţă de moderatorul emisiunii şi alţi jurnalişti care au încercat să-l calmeze. „ A fost o totală lipsă de respect. Acesta i-a insultat pe jurnalistul Petru Bogatu, pe dna. Maria Saharneanu şi pe moderatorul emisiunii, dl. Grigore Mătăsaru, pe care i-a învinuit de imparţialitate. Donică m-a agresat atât verbal, cât şi fizic – acest lucru poate fi probat prin material audio şi video”, a declarat pentru UNIMEDIA, Oleg Cernei. „Este o ruşine. Este regretabil că PNL au pe listă asemenea persoane, care nu fac altceva decât să denigreze imaginea partidului”, a conchis acesta.

„PNL declară că pretinşii liberali şi democraţi au şi în aceste alegeri un comportament nedemn, nu se deosebesc, ba chiar îi întrec, pe comunişti prin impertinenţa, ilegalităţile şi prestaţia lor primitivă, de oameni abia ieşiţi din peşteră”, se menţionează într-un comunicat remis presei de către PNL.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: