Ministerul Finanţelor: Donaţiile pentru Japonia constituie la această oră peste 3,9 milioane de lei

joi, 19 mai 2011

Ministerul Finanţelor: Donaţiile pentru Japonia constituie la această oră peste 3,9 milioane de lei
Foto: backend.protv.ro

Ministerul Finanţelor comunică că, la situaţia din 19 mai 2011, la conturile speciale destinate transferului mijloacelor băneşti pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din Japonia au fost încasate 3 916 181,86 lei. Soldul acestor conturi este de 1 037 303,53 lei, restul fiind deja transferaţi către destinaţie. 


Amintim că Guvernul RM a contribuit la ajutorarea Guvernului nipon cu un milion de lei. Primăria Chişinău a hotărât să aloce în acest scop 500 mii de lei, iar Banca Naţională a Moldovei a venit în sprijinul Japoniei cu circa 42 mii lei.

Circa 260 de mii de lei au fost donaţi de către întreprinderile beneficiare ale Programului de susţinere şi dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, Program care de altfel este sprijit financiar de Japonia.

Toţi cei care doresc să contribuie la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din Ţara Soarelui Răsare o pot face transferând mijloace băneşti la conturile bancare enunţate pe site-ul ministerului.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: