Rusia. Paradele gay – interzise în Moscova

miercuri, 18 mai 2011

Rusia. Paradele gay – interzise în Moscova
Foto: AP

Parada gay din centrul Moscovei, programată iniţial pentru 28 mai a fost interzisă de autorităţile locale, conform Russia Today. Totuşi, activiştii minorităţii susţin că sunt dispuşi să se adreseze preşedintelui, pentru a schimba decizia. 


Cererea pentru organizarea paradei gay a fost depusă în luna aprilie şi evenimentul a fost denumit “iniţiativă pentru informarea populaţiei asupra istoriei homosexualităţii în cultură şi ştiinţă”.

Autorităţile de la Moscova susţin că primesc, zilnic, zeci de scrisori de la organizaţii religioase şi naţionaliste care solicită interzicerea paradelor gay. De asemenea, oficialii sunt de părere că astfel de evenimente ar putea degenera de la parade paşnice în conflicte violente cu tineri activişti, în stradă. 

Reprezentanţi ai organizaţiei care reprezintă minoritatea homosexuală declarau în aprilie că au primit undă verde pentru organizarea paradei, dar autorităţile nu au confirmat, la acel moment, informaţia. 

Este pentru a şasea oară când autorităţile refuză organizarea paradei. Fostul primar din Moscova, Yury Luzhkov, un critic vehement al minorităţii homosexuale, a catalogat la un moment dat aceste evenimente ca fiind “satanice”. 

Sursa: antena3.ro


0 Comments: