luni, 16 mai 2011
|
Loteriile naționale vor trece sub monopolul statului, iar agenții economici privați nu vor mai putea obține licență pentru organizarea acestora. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Executivului. Cabinetul de miniștri a votat proiectul privind crearea Societății pe Acțiuni „Loteria Națională a Moldovei”.
Deși, în conformitate cu prevederile unei Legi din 1999, desfășurarea loteriilor naționale constituie monopolul statului, până în prezent, statul nu și-a exercitat acest drept.
În urma constituirii societății pe acțiuni, desfășurarea acestui joc de noroc va ține strict de prerogativa statului, fapt ce va permite și majorarea veniturilor la bugetul de stat. Acestea vor putea fi redirecționate spre diverse domenii : social, cultural. educație.
Potrivit ministrului Finanțelor, Veaceslav Negruța, cazinourile și localurile cu aparate de jocuri electronice vor fi și ele sub controlul strict al statului. Urmează a fi monitorizate aspectele ce țin de achitarea impozitelor, amplasamentul geografic, dreptul de a deține licența de activitate.
Societatea pe acțiuni „Loteria Națională a Moldovei” urmează a fi înființată în următoarele trei luni și se va afla în subordinea Ministerului Finanțelor. Capitalul inițial al acesteia va fi de 500 mii lei.
0 Comments:
Post a Comment