duminică, 27 februarie 2011
Foto: captura imagini video Youtube
|
Pelicula "The King's Speech", desemnată cel mai bun film al anului de Academia Americană de Film, a revendicat statuetele Oscar pentru patru categorii din cele 12 la care a fost nominalizată, printre care şi cea pentru cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun regizor, transmite realitatea.net.
Potrivit sursei, "The King's Speech", regizată de Tom Hooper, o producţie a The Weinstein Company, s-a impus la categoriile "Cel mai bun film al anului", "Cel mai bun scenariu original", "Cel mai bun regizor" şi "Cel mai bun actor într-un rol principal", pentru care a fost recompensat Colin Firth.
În cursa pentru marele premiu al Galei Oscar 2011 au mai fost nominalizate filmele "127 Hours", "Black Swan", "The Fighter", "Inception", "The Kids Are All Right", "The Social Network", "Toy Story 3", "True Grit" şi "Winter's Bone".
În regia lui Tom Hooper, filmul "The King's Speech" prezintă biografia Regelui George al VI-lea - tatăl Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Pe de altă parte, la Gala Oscar 2011 din Los Angeles s-au făcut remarcate şi filmele "Inception", care a marcat la 4 categorii - cea mai bună imagine, cel mai bun sunet, cel mai bun mixaj sonor şi cele mai bune efecte speciale, dar şi "The Social Network", care a câştigat trei statuete - cel mai bun montaj, cel mai bun scenariu adaptat şi cea mai bună coloană sonoră.
Lista completă a câştigătorilor de la Gala Oscar 2011, desfăşurată duminică seara la Kodak Theatre din Los Angeles, este următoarea:
1. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL: Colin Firth ("The King's Speech")
2. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR: Christian Bale ("The Fighter")
3. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL: Natalie Portman ("Black Swan")
4. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR: Melissa Leo (pentru rolul din "The Fighter")
5. CEL MAI BUN FILM DE ANIMAŢIE AL ANULUI: "Toy Story 3"
6. CEA MAI BUNĂ REGIE ARTISTICĂ: "Alice in Wonderland"
7. CEA MAI BUNĂ IMAGINE: Wally Pfister ("Inception")
8. CELE MAI BUNE COSTUME: "Alice in Wonderland" (Colleen Atwood)
9. CEL MAI BUN REGIZOR: Tom Hooper ("The King's Speech")
10. CEL MAI BUN DOCUMENTAR: "Inside Job" (Charles Ferguson, Audrey Marrs)
11. CEL MAI BUN DOCUMENTAR DE SCURT-METRAJ: "Strangers No More" (Karen Goodman, Kirk Simon)
12. CEL MAI BUN MONTAJ: "The Social Network" (Kirk Baxter, Angus Wall)
13. CEL MAI BUN FILM STRĂIN AL ANULUI: "In a Better World" (Danemarca)
14. CEL MAI BUN MACHIAJ: "The Wolfman"
15. CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ: "The Social Network" (Trent Reznor, Atticus Ross)
16. CEA MAI BUNĂ MELODIE ORIGINALĂ: "We Belong Together" (din filmul "Toy Story 3")
17. CEL MAI BUN FILM AL ANULUI: "The King's Speech"
18. CEL MAI BUN SCURTMETRAJ DE ANIMAŢIE: "The Lost Thing"
19. CEL MAI BUN SUNET: "Inception"
20. CEL MAI BUN MIXAJ SONOR: "Inception"
21. CELE MAI BUNE EFECTE SPECIALE: "Inception" (Chris Corbould, Andrew Lockley, Pete Bebb, Paul J. Franklin) 22. CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT: "The Social Network" (Aaron Sorkin)
23. CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL: "The King's Speech" (David Seidler)
24. CEL MAI BUN SCURTMETRAJ DE FICŢIUNE: "God of Love" (Luke Matheny)
Premiile Oscar, acordate duminică seară pentru a 83-a oară, sunt cele mai importante distincţii din cinematografia mondială. Oscarurile sunt acordate, din 1929 încoace, de Academia Americană de Film.
0 Comments:
Post a Comment