Serena Williams a fost operată de urgenţă

joi, 3 martie 2011

Serena Williams a fost operată de urgenţă
Foto: 301.ro

Jucătoarea de tenis americană, Serena Williams, a fost operată de urgenţă din cauza unui cheag de sânge apărut în urma tratamentului pentru un embolism pulmonar şi se simte bine după intervenţia chirurgicală, relatează romanialibera.ro cu referire la NewsIn.


Operaţia a fost efectuată la clinica Cedars-Sinai din Los Angeles, luni, unde sportiva în vârstă de 29 de ani se afla sub supraveghere medicală din dimineaţa aceleiaşi zile.

"Le mulţumesc tuturor pentru sprijin. A fost extrem de greu. Mă simt bine acum, sunt acasă şi colaborez cu medicii pentru a ţine situaţia sub control", a declarat Williams, miercuri, pentru People.

Sportiva a participat, duminică seara, la o gală caritabilă organizată de fundaţia cântăreţului britanic Elton John în favoarea bolnavilor de SIDA. Săptămâna trecută, ea a fost văzută de mai multe ori la clinica din Los Angeles.

Serena Williams se numără printre cele mai valoroase jucătoare din istoria tenisului, cu 25 de titluri de Grand Slam în palmares. Din pricina unei accidentări, anul acesta nu a participat la niciun turneu.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Romania Liberă


0 Comments: