A început Carnavalul de la RIO. VEZI VIDEO

sâmbătă, 5 martie 2011

A început Carnavalul de la RIO. VEZI VIDEO
Foto: a1.ro

Muzică, dans, culoare şi multă veselie pe străzile din Rio de Janeiro. Carnavalul care adună în fiecare an milioane de participanţi şi-a deschis în mod oficial porţile. Primarul i-a înmânat cheia oraşului. "Rege Momo, aş vrea să spun că sunt foarte fericit să ofer în mod oficial controlul asupra oraşului Rio de Janeiro, Înălţimii Voastre", a spus primarul oraşului Rio de Janeiro. 


Ceremonia are loc în fiecare an şi reprezintă începutul festivităţilor pline de culoare care au devenit simbolul oraşului brazilian. Totuşi, locuitorii din Rio de Janeiro nu au mai aşteptat startul oficial şi au început petrecerea. Carnavalul de la Rio va include binecunoscuta paradă a celor 12 şcoli de samba, care va avea loc pe Sambadrom în nopţile de duminică şi luni.

Celebrarea de anul acesta a fost marcată de dificultăţi. La începutul lunii februarie, costumele şi recuzita mai multor şcoli participante au ars într-un incendiu.



Sursa: UNIMEDIA cu referire la realitatea.net


0 Comments: