duminică, 27 februarie 2011
Colaj: UNIMEDIA
|
„Este clar că aceste întreprinderi urmează să fie reformate, prin diverse metode, dar suntem obligați, împreună cu experții, să le găsim pe cele mai corecte, precum și cel mai oportun timp pentru a purcede la acest proces”. Declarația aparține ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, și a fost lansată în cadrul unei întâlniri cu șefa misiunii Corporației Financiare Internaționale (CFI), Ana Maria Mihăescu. În acest sens, Lazăr a solicitat suportul CFI pentru angajarea unor experți internaționali care să evalueze situația economico-financiară și conjuncturală a marilor întreprinderi cu capital de stat care urmează a fi deetatizate în anii următori.
Conducerea Ministerului Economiei și-a arătat disponibilitatea de a organiza diverse evenimente cu investitorii străini interesați de ofertele de parteneriat public-privat și alte mecanisme moderne de deetatizare a activelor statului, propuse de către Agenția pentru Proprietate Publică.
Amintim că Valeriu Lazăr declarase la începutul lunii februarie curent că în anul 2011, Guvernul Republicii Moldova va pune un accent deosebit pe procesul de privatizare a unor instituţii de stat, cum ar fi Moldtelecom, Air Moldova, Banca de Economii. Ministrul Economiei susţine că privatizarea acestor întreprinderi, precum și a Reţelelor energetice de distribuţie (RED), va avea loc doar dacă se va constata că este necesar pentru eficiența activității lor.
La moment, se vehiculează informația, potrivit căreia în următoarele 9 luni ar fi posibilă inițierea proceselor de privatizare pentru companiile Moldtelecom, Air Moldova și Banca de Economii. Cel puțin așa arată conținutul scrisorii de intenții, făcută publică de către deputatul comunist Igor Dodon și care ar fi fost semnată în urma vizitei misiunii FMI la Chișinău din 2-16 februarie.
Ministrul Finanțelor Veaceslav Negruța susține că, în cadrul întrevederilor cu reprezentanții FMI, s-a discutat despre privatizări, dar nu au fost stabilite termene concrete pentru realizarea acestora. Președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, consideră că privatizările despre care se vorbește de 10 ani, nu pot fi realizate în doar 9 luni.
0 Comments:
Post a Comment