Liderii AIE continuă să ignore propunerile MAE privind semnarea unui Acord comun. ”E prea mare orgoliul”, spune Untilă

luni, 1 noiembrie 2010

Liderii AIE continuă să ignore propunerile MAE privind semnarea unui Acord comun. ”E  prea mare orgoliul”, spune Untilă
Foto: UNIMEDIA

După ce Mișcarea Alianța Europeană a expediat celor patru lideri ai AIE scrisori oficiale, în care îi invită să semneze un Acord comun, prin care cetăţenii să primească dovada că niciun partid din Alianță nu va realiza înţelegeri cu PCRM, Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Marian Lupu și Serafim Urecheanu au ignorat invitația MAE.


”E prea mare orgoliul”, spune președintele MAE, Veaceslav Untilă, menționând că era conștient că propunerea nu va fi acceptată. Untilă susține că alegătorii sunt dezamăgiți, iată de ce forțele democratice trebue să vină în fața alegătorilor cu un mesaj comun, unificator.

Acordul comun urma să reglementeze faptul că AIE nu va face alianțe în afara actualului cadru, precum și procedura de alegere a președintelui, pentru că ”de acolo pleacă toate neînțelegerile”.

UNIMEDIA precizează că Mișcarea Alianța Europeană  a înaintat de câteva ori scrisori oficiale liderilor AIE, prin care pleda pentru unificarea forțelor democratice, dar acestea au fost ignorate.

sursa: Unimedia

0 Comments: