(FOTO) Un crater de 40 de metri a apărut în mijlocul unui oraş german

marți, 2 noiembrie 2010

(FOTO) Un crater de 40 de metri a apărut în mijlocul unui oraş german
Foto: Spiegel Online

Un crater cu diametrul de 30-40 de metri a apărut ieri, într-o zonă rezidenţială din oraşul Schmalkalden, din centrul Germaniei.


Cinci case au fost afectate şi 25 de oameni şi-au părăsit casele. Autorităţile încearcă acum să afle motivele surpării de teren din orăşelul situat la 120 de kilometri de Frankfurt.

Gaura-gigant, care are o adâncime de peste 20 de metri, a înghiţit o maşină şi ameninţă casele din apropiere. Un purtător de cuvânt al poliţiei locale, citat de un post de televiziune german, a precizat că mai mulţi locuitori susţin că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial acolo era un buncăr.

Un purtător de cuvânt al  Ministerului pentru Mediu şi Agricultură a declarat că regiunea este "predispusă" la alunecări de teren, din cauza structurii sale geologice . El a dat ca exemplu un caz similar, în oraşul Tiefenort, unde cinci case nu au mai putut fi locuite, după apariţia unui crater adânc de doi metri, în ianuarie.




Sursa: evz.ro


0 Comments: