miercuri, 3 noiembrie 2010
Foto: popmusicvideostation.com
|
Solista trupei Black Eyed Peas a recunoscut că se simte "binecuvântată" pentru că este în viaţă, după ce în 2001 era dependentă de metamfetamină. Mai mult, artista povesteşte că deşi a renunţat la droguri, mai are un viciu: consumul de alcool.
Fergie spune că după ce a devenit dependentă în 2001 de droguri, a început recuperarea aşa cum a crezut ea de cuviinţă, adică înlocuind drogurile cu alcoolul. "Nu pretind că m-aş abţine de la toate. Am continuat să consum alcool. Tatăl meu are o vie, iar vinul pe care-l face este extrem de bun. Însă, pentru cazurile de dependenţă, experţii îţi spun că trebuie să renunţi la orice formă de drog. Eu însă mi-am văzut de drumul meu şi sunt binecuvântată să fiu în viaţă", a povestit vedeta, conform Agerpres.
Fergie, pe numele său real Stacy Ferguson, a mai spus că nu şi-a pierdut niciodată încrederea şi mereu a ştiut că problemele sale se vor remedia.
Sursa: libertatea.ro
0 Comments:
Post a Comment