marți, 2 noiembrie 2010
Foto: Colaj UNIMEDIA
|
”Biserica, în calitatea sa de instituţie divino-umană, nu se implică în
lupta politică. Conform Concepției Sociale a Bisericii Ortodoxe, este
neadmisă participarea ierarhilor și clericilor în activitatea
organizaţiilor politice în procesul electoral, astfel încât este
interzisă şi susţinerea publică a candidaţilor şi formaţiunilor
politice”, transmite Serviciul de Presă al Mitropoliei Moldovei, ca
răspuns la ”valurile de învinuiri la adresa conducerii Mitropoliei, în
legătură cu promovarea ideilor politice ale lui Valeriu Pasat și
partidului său.
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova afirmă că Biserica îşi rezervă
dreptul de a se implica sau nu în viaţa societății, cu scopul de a
păstra şi promova principiile creştine ce stau la baza societăţii
noastre, dar nu va face vreun pas concret în sensul aderării la vreo
formaţiune politică.
Amintim că recent, liderul Partidului Umanist, Valeriu Pasat, a declarat că pentru formațiunea sa ar fi o onoare, dacă în lista sa de candidaţi la funcţia de deputat ar fi prezenţi preoţii, episcopii sau Mitropolitul. Concepţia Socială a Bisericii Ortodoxe, nu admite participarea feţelor bisericeşti în procesul electoral. Totodată, în ajunul referendumului, ÎPS Vladimir a precizat că îl va susține pe Valeriu Pasat în ascensiunea sa politică, pentru că rolul Mitropolitului este să acționează în interesele Bisericii. ”Eu mă voi ruga ca Dumnezeu să-l ajute pe cel, care ajută Biserica”, a declarat Mitropolitul Moldovei pentru ziarul Kommersant.
0 Comments:
Post a Comment