miercuri, 3 noiembrie 2010
Foto: mediafax.ro
|
Fără absolut nicio legătură cu normele de aplicare ale vreunei ordonanțe
de urgență sau directive europene, în rândul utilizatorilor de internet
din mai multe țări europene a luat naștere o mișcare de protest
împotriva băncilor, numită "Stop Banque". Aceasta presupune o chemare de
retragere masivă a banilor depuși în bănci, exact în ziua de 7
decembrie.
Apărută în Franța, mișcarea s-a răspândit apoi pe bloguri din Germania sau Olanda, iar acum dispune de un cont pe Facebook care are ca titlu de pagină: REVOLUTION! ON 12/07 LET'S GO EVERYBODY TO WITHDRAW OUR MONEY! Contul are deja peste 1.800 de fani, utilizatori de Facebook.
Detalii despre campanie au început să apară și în presă. astfel, publicația jetzt.de arată faptul că deponenții băncilor sunt invitați să retragă banii din bănci și să-i depună în bănci sociale sau să-i țină în casă, comunică capital.ro.
Această campanie îndreptată împotriva băncilor s-a lansat, paradoxal, pe fundalul Zilei Internaţionale a Economisirilor. Această Zi se marchează anual la 31 octombrie 2010 şi are drept scop sporirea încrederii cetăţenilor în bănci şi stimularea acestora de a economisi.
0 Comments:
Post a Comment