Sărăcia - principalul motiv de nemulţumire al populaţiei

joi, 4 noiembrie 2010

Sărăcia - principalul motiv de nemulţumire al populaţiei
Poză simbol
Foto: g1b2i3.wordpress.com

Şomajul, preţul mare la produse şi servicii, salariile mici - într-un cuvânt sărăcia, aceasta este principala problemă cu care se confruntă moldovenii. Cel puţin aşa arată datele sondajului realizat de către  Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “CBS-AXA”


Respondenţii au mai menţionat şi alte dificultăţi pe care le întâmpină zi de zi, cum ar fi - corupţia şi cumătrismul, haosul politic, drumurile proaste şi criza economică.

Circa 86% din cei chestionaţi s-au arătat îngrijoraţi de creşterea preţurilor, 57% de viitorul copiilor, 54% pierderea locului de muncă.

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de peste 1500 persoane din 88 localități. Datele au fost colectate în perioada 22-30 octombrie 2010. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximală de +2,5%. Sondajul a fost finanțat de compania Public Media, specializată în domeniul comunicării.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: