joi, 4 noiembrie 2010
Foto: Colaj UNIMEDIA
|
”Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este ferm convins că ”dai,
dai zacuriti”, ”cic-cic”-ul şi ”piu-piu”-ul domnului Ghimpu nicidecum
nu sunt un motiv de îngrijorare pentru securitatea naţională şi
siguranţa publică, de aceea, interzicerea acestui spot electoral doar
din motivul că Preşedintele nostru interimar şi-a dat arama pe faţă şi a
arătat lumii întregi capacităţile sale ”suprainteligente” nu poate şi
nici nu trebuie să fie obiectul de examinare în cadrul organelor
electorale.”
PCRM a transmis presei o declarație în care se arată indignat de
campania de limitare a libertăţii de exprimare, promovată de actuala
guvernare față de forțele de opoziție.
Partidul Comuniștilor susține că drepturile formațiunii, în calitate de
concurent electoral, sunt limitate, referindu-se la contestațiile depuse
la CEC împotriva spotului electoral al comuniștilor, în care sunt
prezente imagini video cu președintele interimiar, Mihai Lupu și liderul
PD, Marian Lupu.
Comuniștii menționează că dreptul la o agitație electorală în defavoarea unor concurenți electorali poate fi restrîns doar în condiţii strict stabilite de lege, care sînt necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică.
Comuniștii solicită Comisiei Electorale Centrale să se abţină de la practica de a limita dreptul la libera exprimare în campania electorală şi să se concentreze asupra măsurilor organizatorice de pregătire a alegerilor.
UNIMEDIA precizează că PDM și PL au depus contestații la CEC împotriva unui spot electoral al comuniștilor. Comisia Electorală Centrală, însă, a amânat de două ori examinarea proiectului, care prevedea interzicerea spotului, pentru că acesta ar reprezenta o compilaţie, care denaturează sensul inițial al secvențelor video, în care sunt prezenți Marian Lupu și Mihai Ghimpu.
0 Comments:
Post a Comment