Kjell Nordström, autorul cărţii „Funky Business”, vine la Chişinău

joi, 4 noiembrie 2010

Kjell Nordström, autorul cărţii „Funky Business”, vine la Chişinău
Foto: AOAM

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova l-a invitat la Chişinău pe cunoscutul guru al lumii de business, Kjell Nordström. Autorul cărţii „Funky Business”, scrisă în colaborare cu Jonas Ridderstrale şi plasată pe locul 16 printre cele mai bune cărţi de business/leadership din toate timpurile, vine la Chişinău să împărtăşească din experienţa sa acumulată timp de 20 de ani în companii multinaţionale.


Nordström consideră că „pentru a supravieţui şi a prospera, trebuie să te înarmezi cu cea mai eficientă armă: cunoaşterea. Talentul face capitalul să danseze”. Cartea Funky Business, care i-a adus faima pe plan mondial, nu este o carte obişnuită de business, este mai curând o filozofie a modului de a construi şi a gestiona afaceri într-o lume modernă. 

Totodată el spune că cele mai multe companii angajează oamenii după criteriul abilităţii şi le pasă mai puţin de atitudinile lor, însă abilităţile se pot forma (prin training), dar atitudinile nu. Tehnologia, instituţiile şi valorile sunt cele trei forţe care vor schimba, vor da o nouă formă companiilor”, afirmă Kjell Nordström în cadrul unui interviu pentru Mark Media. 

În cartea menţionată se spune că în vremurile „funky" pe care le trăim, suntem cu toţii lideri. Deţinem controlul celei mai importante resurse a momentului: propriile creiere, iar bătălia dintre ele reprezintă noul război rece. Pentru a avea succes, trebuie sa fim diferiţi. Ca să ne diferenţiem de ceilalţi, avem nevoie de strategii noi.

În anul 2005 Kjell Nordström era plasat în clasamentul bianual global Thinkers 50 al celor mai importanţi gânditori din domeniul managementului, pe locul nouă din întreaga lume. Este considerat „copilul teribil într-o nouă lume a afacerilor”. „Un adevărat guru al lumii business, care preferă ca într-o lume a costumelor gri ce nu deţin toate răspunsurile, să umble ras pe cap şi îmbrăcat în negru, scriind şi vorbind în metafore pline de culoare”, astfel a fost apreciat de presa română în timpul vizitei sale la Bucureşti, unde a ţinut  prelegeri în cadrul unor conferinţe.

Kjell Nordström este profesor la Şcoala de Economie din Stockholm. Ţine prelegeri în toată lumea şi este considerat un "rebel cu o cauză". A colaborat cu guvernul Tony Blair. Aria sa de expertiză acoperă zona de strategie corporativă, companii multinaţionale şi fenomenul de globalizare.

 

sursa: Unimedia

0 Comments: