sâmbătă, 2 iulie 2011
Cel mai așteptat meci de box la categoria grea din ultima perioadă dintre Vladimir Klitschko și David Haye s-a terminat noaptea trecută cu victoria ucraineanului. Triplul campion mondial a câștigat la puncte în cele 12 reprize în fața englezului.
David Haye nu a reușit să-l dea jos pe ucrainean, alergând mult în jurul ringului. Acesta a căzut de mai multe ori și a fost avertizat că acestea îi vor fi numărate. Partida a fost echilibrată, dar dominată de boxerul din Ucraina. După ce arbitrii au afișat punctele, victoria lui Klitschko s-a decis în unanimitate.
Pe parcusul tuturor rundelor, Haye l-a provocat pe Klitschko mișcându-se rapid. Pe parcursul ultimelor 3 minute, britanicul a încercat câteva lovituri puternice, însă ucraineanul a fost de nemișcat.
În perioada de dinaintea meciului, Haye a adresat un șir de amenințări la adresa lui Klitschko. În 2009 aceștia urmau să se dueleze, meciul însă, a fost amânată din cauza faptului că britanicul se accidentase. Klitschko a declarat atunci că adversarul său nu era pregătit pentru ring în acel moment.
Astfel, uriașul ucrainean a unificat ieri seara 4 centuri, WBA, WBO, IBF și IBO. Împreună cu fratele său, Vitali, dețin acum toate centurile de la categoria grea.
Pe arena din Hamburg (Germania), acolo unde a avut loc meciul, au fost prezenți peste 45.000 de spectatori.
Reporter: Vadim Zgherea
2 Comments:
You cоuld сeгtainly sее
your enthusiasm within thе ωοгk you write.
The arenа hοрeѕ for even
more passіonate writеrs likе уou who are nοt afraid tο say how they believе.
Αll thе tіmе go аfter уour
heart.Save the Date
Also visit my blog : Music Video
Αwesome post.http://bethel.рatch.
com/events/last-mаn-ѕtanding-season-2-episοԁe-4-еdѕ-twice-ex-wіfe-watch-іt-for-free-online-stгeam
Here is my website : last man standing season 2 episode 4 free stream
Post a Comment