Ghimpu către aleșii liberali: Nu vă mulțumiți cu puțin. Funcții ajung pentru toți

duminică, 26 iunie 2011

Ghimpu către aleșii liberali: Nu vă mulțumiți cu puțin. Funcții ajung pentru toți
Foto: UNIMEDIA

Partidul Liberal s-a convocat în ședința Consiliului Republican, pentru a face bilanțul alegerilor locale dar și pentru a stabili prioritățile în procesul de formare a Alianței pentru Integrare Europeană în teritoriu. Liderul PL, Mihai Ghimpu le-a oferit unele sfaturi consilierilor și primarilor din PL  dar și a înaintat unele condiții pentru formarea AIE la nivel local. Acesta a amintit că liberalii au fost darnici cu funcțiile, lucru care nu trebuie să se mai repete. 

„Noi am propus ca puterea locală să fie formată reieșind din procentul acumulat la nivel de republică. Că altfel, trebuie să punem în funcție doar pe unii, așa cum am făcut și în AIE2. Noi am cedat funcția de speaker și astfel astăzi, unii sunt foarte mulțumiți. Și-au luat funcția și au uitat că trebuie ales președintele țării. Unii nici nu vor”, a declarat Ghimpu în cadrul ședinței.


Acesta le-a solicitat reprezentanților PL în teritoriu să nu fie darnici, ci vigilenți și corecți. „Nu vă grăbiți să vă mulțumiți cu ce vă dau unii - vicepreședinte de secție, secretar de organizație. Nu vă lăsați prinși în capcane. Este președintele raionului și doivicepreședinți.  Ajunge pentru toate trei componente ale Alianței? Ajunge”, a subliniat Ghimpu.


Președintele liberalilor a avertizat colegii că orice alianță cu Partidul Comuniștilor este exclusă.

UNIMEDIA amintește că anterior și PLDM a prezentat condițiile pentru formarea AIE la nivel local. Funcțiile trebuie să fie distribuite în strictă conformitate cu numărul de mandate obținute de fiecare partid. Nu vom accepta coaliții în interiorul AIE și excludem orice alianță cu comuniștii. Oricare încercare de acest gen a unui partid din AIE va duce la destrămarea Alianței”, a declarat Filat. Acum câteva zile, însă, președintele PD, Marian Lupu a declarat că roșii și verzii pregătesc o coaliție.

Sursa: UNIMEDIA


1 Comment:

Anonim said...

Heу theгe! І'm at work surfing around your blog from my new iphone 3gs! Just wanted to say I love reading your blog and look forward to all your posts! Carry on the fantastic work!Debut
Feel free to surf my webpage :: Same Day Edit