Soluţia pentru sărăcie este comerţul, şi nu ajutorul financiar, declaraţie

vineri, 8 aprilie 2011

Soluţia pentru sărăcie este comerţul, şi nu ajutorul financiar, declaraţie
Foto: Nirj Deva

„Cele mai puţin dezvoltate ţări vor scăpa de sărăcie prin comerţ, nu cu ajutor financiar. Prin comerţ consolidăm, de fapt, dezvoltarea durabilă”. Declaraţia aparţine conservatorului Nirj Deva, din Regatul Unit, care va conduce în mai delegaţia Parlamentului European la Conferinţa ONU pe această temă, scrie într-un comunicat al Parlamentului European. 


Potrivit lui Deva, singurul lucru pe care îl pot exporta aceste ţări sărace sunt produsele agricole, deoarece ele nu au nici industrie, nici artizani. „Dorim ca aceste ţări să aibă acces la pieţele UE. Dacă dorim cu adevărat ca ele să progreseze, trebuie să le ajutăm să îşi creeze o infrastructură“, a spus Deva.

„Trebuie să fim atenţi şi să nu îmbogăţim vârful piramidei în aceste ţări, să nu ajutăm financiar clasele superioare şi de mijloc, în timp ce pentru săraci nu se face nicio schimbare”, a menţionat conservatorul. 

Lista „ţărilor cel mai puţin dezvoltate”, realizată de ONU, include 48 de state. Din 1970, doar trei ţări au reuşit să iasă de pe lista „ţărilor cele mai puţin dezvoltate”: Maldivele, Botswana şi Capul Verde. Între 9 şi 13 mai, ONU organizează o conferinţă pe această temă în Istanbul.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: