joi, 7 aprilie 2011
Foto: UNIMEDIA
|
Chiar dacă de la evenimentele din aprilie 2009 au trecut doi ani, și astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului, deputații dezbat acest subiect. Fracțiunea PL a solicitat audierea în Parlament a rapoartelor structurilor de forță cu privire la evenimentele din aprilie 2009. De asemenea, liberalii au venit cu propunerea de a desemna ziua de 7 aprilie drept Zi a Libertății. Ultima propunere însă, nu a fost susținută de democrați.
Speakerul Marian Lupu a precizat că Biroul Permanent a luat o decizie de audia rapoartele privind evenimentele din aprilie 2009 peste o săptămână. Acesta a fost susținut de președintele fracțiunii PLDM, Mihai Godea, care a spus că rapoartele necesită o pregătire mai serioasă.
Proiectul privind desemnarea zilei de 7 aprilie drept Zi a Libertății a fost susținut de PLDM și PL, dar nu și de fracțiunea PD. Democrații au propus examinarea proiectului în pachet cu primul, peste o săptămână. În timpul votării s-a produs o confuzie. Speakerul dar și deputatul PL, Mihai Ghimpu au spus că au văzut mâinile ridicate ale deputaților PD, în timp ce președintele fracțiunii, Dumitru Diacov, a declarat că democrații nu au votat acest proiect.
„Diacov ceva „viliaet”. a spus Ghimpu.
În final, s-a decis ca ambele proiecte să se amâne pentru ședința următoare.
0 Comments:
Post a Comment