Primăria Chişinău manifestă o deschidere față de societatea civilă

miercuri, 23 februarie 2011

  Primăria Chişinău manifestă o deschidere față de societatea civilă
Foto: Antoniţa Fonari

Reprezentanţii societăţii civile vor participa la şedinţele operative ale Primăriei, la întrunirile viceprimarilor, a şefilor de direcţii, ale directoriilor de întreprinderi şi alte activităţi care se defăşoară în cadrul subdiviziunilor municipiului Chişinău. Cel puţin aşa prevede Acordul de colaborare semnat între Primăria Municipiului Chişinău şi Consiliul Naţional al ONG-urilor din R. Moldova.


Astfel, trimestrial subdiviziunile municipale urmează să raporteze asupra rezultatelor activităţii. Rapoartele vor fi prezentate în şedinţe publice, cu participarea viceprimarilor de ramură şi a aleşilor locali din comisiile de profil ale Consiliului Municipal Chişinău. La rândul lor, reprezentanţii societăţii civile vor putea face recursuri, vor interveni în timpul prezentării rapoartelor.

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a salutat semnarea Acordului, menţionând că evenimentul reprezintă trecerea la o nouă etapă în ce priveşte asigurarea transparenţei în activitatea administraţiei municipale. De asemenea, edilul capitalei şi-a exprimat încrederea că autorităţile locale vor primi recomandări prompte din partea societăţii civile în problemele cu care se confruntă.

 „Aşteptarea noastră este o dechidere pentru societatea civilă, spre a avea un spaţiu de discuţii şi un dialog eficient”, a remarcat Daniela Terzi-Barbăroşie, preşedintele Consiliului Naţional al ONG-urilor din R. Moldova. Doamna Terzi-Barbăroşie a mai remarcat că societatea civilă îşi doreşte o platformă pentru noi idei şi proiecte, pe care să le implementeze de comun cu Primăria.

Acordul vine să oficializeze cooperarea dintre municipalitate şi societatea civilă şi are drept scop efiecientizarea activităţii Primăriei Chişinău, dar mai ales să pună în legătură societatea civilă cu activitatea cotidiană a autorităţilor publice locale. În document au fost prevăzute mecanismele şi principiile necesare pentru apropierea dintre administraţia municipală şi ONG-uri, astfel ca reprezentanţii acestora să se poată implica eficient în activităţile de zi cu zi a Primăriei Chişinău. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: