luni, 8 noiembrie 2010
Foto: avaloi.blogspot.com
|
Marile economii ar trebui să ia în considerare reintroducerea aurului ca
etalon monetar pentru ghidarea mişcările valutelor, spune preşedintele
Băncii Mondiale Robert Zoellick, potrivit Reuters care citează Financial
Times.
Într-un articol din Financial Times, Zoellick spune că sistemul pe care îl închipuie - "Bretton Wooods II" - este inspirat din acordul iniţial de la Bretton Woods, cu diferenţa că acum ratele de schimb ale valutelor vor fi flotante şi nu fixe.
Acordul de la Bretton Woods a fost încheiat în 1944 şi impunea aurul ca etalon monetar pentru fixarea ratelor de schimb. Acesta a încetat să mai fie aplicat în 1971 sub administraţia Nixon, dolarul american impunându-se apoi ca monedă de rezervă.
Zoellick cere un sistem care să includă valute ca dolarul, euro, yenul, lira sterlină şi yuanul, precum şi deschiderea conturilor de capital. “Sistemul ar trebui, de asemenea, să ia în considerare aurul ca punct internaţional de referinţă a aşteptărilor pieţelor privind inflaţia, deflaţia şi valorile viitoare ale valutelor”, spune şeful Băncii Mondiale.
0 Comments:
Post a Comment