joi, 11 noiembrie 2010
Foto: zdg.md
|
Anatol Mătăsaru îşi recunoaşte vinovăţia şi spune că merită să fie pedepsit, pentru modul în care s-a manifestat, la un moment dat, timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009. El a făcut aceste declaraţii, după ce Judecătoria Buiucani l-a amendat cu zece mii de lei, pentru că, în timpul protestelor a aruncat cu pietre în clădirea Preşedinţiei, informează PUBLIKA TV.
Totodată, Mătăsaru a fost achitat de către instanţă în celelalte trei dosare în care era cercetat, motivul invocat – lipsa de probe. Printre acestea se numără şi cazul legat de aceleaşi evenimente tumultoase de pe 7 aprilie, când se presupune că acesta ar fi deteriorat o cameră de luat vederi a postului public de televiziune Moldova1.
Precizăm că Anatol Mătăsaru apar în mai multe imagini video filmate de către mai multe posturi de televiziune în timpul protestelor de pe 7 aprilie.
UNIMEDIA aminteşte că Anatol Mătăsaru a fost reţinut în scara blocului în care locuieşte pe 8 aprilie şi a fost dus la Comisariatul General de Poliţie de pe strada Tighina, 6. Atunci avocatul acestuia susţinea că, reţinerea lui Mătăsaru s-a efectuat cu încălcări grave de procedură, de către persoane în civil, care nu au ezitat să facă uz de forţă din plin. Mătăsaru a fost eliberat din detenţie la 10 inie 2009, în urma unei decizii a Curţii de Apel.
Mătăsaru este cunoscut pentru formele inedite de protest împotriva corupţiei în justiţie şi poliţie. El a organizat un protest, în timpul căruia a îmbrăcat un măgar în haine de poliţist şi un porc în haine de procuror, cu care a ieşit să protesteze paşnic în faţa sediilor celor două instituţii.
Sursa: UNIMEDIA cu referire la PUBLIKA TV
0 Comments:
Post a Comment