Vlad Filat despre "Serafică fără frică-2: Este o tactică electorală, sper să aducă voturi pentru AMN

joi, 11 noiembrie 2010

Vlad Filat despre
Foto: UNIMEDIA

O tactică electorală. Aşa a comentat preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, jocul "Serafică fără frică-2", lansat ieri de AMN, relatează Protv Chişinău.


"Este o tactică de campanie. Eu îmi fac datoria şi sper că acest joc să-i ajute dlui Urechean să adune voturi. Eu aş fi doar bucuros", a spus Filat.

Liderul AMN a explicat că prin intermediul acestui joc se doreşte concentrarea atenţiei asupra principalului oponent politic - PCRM.

Precizăm că în jocul "Serafică fără frică - Next Level" eroul principal este Serafim Urechean, care luptă cu deputaţii comunişti. La primul nivel dușmani sunt Grigore Petrenco și Zinaida Greceanâi. La nivelul următor, care este mai dificil, apare Igor Dodon și Mark Tkaciuk. Ultimul şi cel mai dificil de doborât este Vladimir Voronin.

În joc apar şi liderii AIE - Mihai Ghimpu, Vlad Filat și Marian Lupu, care îl aplaudă pe Urechean de fiecare dată când acesta reuşeşte să treacă de un adversar.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: