Comuniştii din Moldova vor pierde alegerile parlamentare în favoarea partidelor liberale, anunţă o agenţie din Transnistria

joi, 11 noiembrie 2010

Comuniştii din Moldova vor pierde alegerile parlamentare în favoarea partidelor liberale, anunţă o agenţie din Transnistria
Colaj UNIMEDIA

Centrul ruso-transnistrean de informaţii și analiză a efectuat un sondaj sociologic cu privire la viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova. Potrivit acestui sondaj ratingul Partidului Comunist nu este suficient pentru a învinge oponenții săi actuali. Rezultatele detaliate încă nu sunt date publicității, însă unele cifre sunt divulgate.


Dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, PCRM ar putea obține 32-36 la sută din voturi. Rezultatul este cu aproape 10 la sută mai mic decât în alegerile din aprilie 2009.

În același timp PLDM ar obține 28-32 la sută, Partidul Democrat între 10 şi 12 la sută, iar Partidul Liberal aproape 10 la sută.

Experții Centrului susţin că ratingul lui Filat, Lupu şi Ghimpu ar putea să mai crească până în ziua alegerilor, în timp ce ratingul Partidului Comunist rămâne la același nivel şi doar în anumite condiţii ar putea uşor să crească sau să descrească cu două sau trei procente.

Astfel, informaţia despre victoria iminentă a Partidului Comuniștilor este nimic altceva decât un truc electoral, care are scop să impună electoratul indecis să se alăture unui partid puternic, au declarat Experții Centrului.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la tiras.ru


0 Comments: