Moment istoric! Vlad Filat va semna azi seara la București Tratatul privind regimul de frontieră dintre Moldova și România

luni, 8 noiembrie 2010

Moment istoric! Vlad Filat va semna azi seara la București Tratatul privind regimul de frontieră dintre Moldova și România
Foto: Colaj UNIMEDIA

Premierul R. Moldova Vlad Filat va semna azi după amiază la București Tratatul privind regimul de frontieră dintre R. Moldova și România. Despre aceasta a anunțat chiar prim-ministrul țării noastre, citat de PublikaTV.

"Astăzi, printre altele, va fi semnat și Tratatul privind regimul de frontieră dintre Moldova și România. Importanța acestui document este mai largă. Zona în care ne aflăm este una de maximă importanță pentru Europa de Est, iar procesele de aici trebuie să fie reglementate conform standardelor europene", a declarat Filat în exclusivitate pentru PublikaTV.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a salutat astăzi, în discursul rostit la Summit-ul Dunării, "semnarea tratatului" între România şi R. Moldova. "Salut cu mare căldură semnarea, azi, a Tratatului privind regimul de frontieră dintre România şi Republica Moldova. Este un excelent exemplu al lucrurilor care pot fi realizate atunci când există un interes reciproc", a spus Barroso la deschiderea reuniunii.


Ministerul Afacerilor Externe al României anunţă că azi ministrul de externe al României, Teodor Baconschi şi premierul moldovean Vlad Filat vor semna, la ora 17.30, "Tratatul între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră", transmite adevarul.ro.

La jumătatea lunii octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Traian Băsescu a declarat că România ar putea semna un acord privind regimul de frontieră cu Republica Moldova, "pentru a le lua comuniştilor argumentul precum că România vrea să acapareze R. Moldova". Preşedintele României a arătat că acest demers ar putea fi făcut de România pentru a crea o şansă în plus Alianţei pentru Integrare Europeană în raport cu comuniştii, arătând cetăţenilor din Republica Moldova că ei au fost capabili să negocieze cu România un astfel de acord. Precizăm că la aceeași emisiune, Băsescu a menționat că România nu va semna niciodata cu Moldova Tratatul de bază cu privire la frontieră, dar recunoaste suveranitatea ei, obținută dupa destramarea URSS.

UNIMEDIA precizează că Vlad Filat se află luni la Bucureşti, pentru a participa la Summitul Dunării şi are în program întrevederi bilaterale cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc.

sursa: Unimedia

0 Comments: