luni, 1 noiembrie 2010
![]()
Foto: kln.ac.lk
|
Protecţia consumatorilor în Moldova nu este pe deplin dezvoltată şi nu se asigură un nivel înalt de protecţie. Elementul fundamental al sistemului pentru asigurarea calităţii şi transparenţei raportării financiare este existenţa unei profesii de auditor independent şi fiabil, ceea ce în Moldova nu este bine dezvoltat. Acestea sunt principalele concluzii expuse astăzi, 1 noiembrie 2010, în cadrul unui briefing de presă susţinut în contextul proiectului „Suport pentru Implementarea Acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană”.
"Trecerea la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară şi Standardele Internaţionale de Audit va deschide posibilitatea de a contribui la creşterea investiţiilor străine directe de portofoliu, stimularea sectorului privat, îmbunătăţirea mediului de afaceri, a climatului investiţional, precum şi a potenţialului de integrarea europeană", a declarat viceministrul Finanţelor, Victor Barbăneagră. Acesta susţine că, conform raportului de evaluare a corespunderii legislaţiei în domeniu cu prevederile directivelor Uniunii Europene, se înregistrează o compatibilitate în raport de 75%.
Printre concluziile cele mai importante ce ţin de Protecţia consumatorului, au fost menţionate nivelul scăzut de protecţie în mai multe sectoare (publicitate înşelătoare, vânzări directe, pachete turistice), precum şi nereglementarea unor domenii specifice (creditul de consum, vânzări la domiciliu, produse de tip timeshare).
În cadrul evenimentului, au fost prezentate două ghiduri, ce conţin evaluarea sectoarelor, recomandări strategice şi concluzii pentru dezvoltarea de mai departe a procesului de armonizare a legislaţiei naţionale la cea europeană.
UNIMEDIA menţionează că proiectul „Suport pentru Implementarea Acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană” a fost lansat la 5 august 2008, cu scopul de a asista autorităţile Republicii Moldova în implementarea priorităţilor stabilite în acordurile bilaterale semnate între Republica Moldova şi UE. În acest scop, au fost alocaţi 5,2 milioane euro. Proiectul va continua până la finele anului curent.
0 Comments:
Post a Comment